|
1. Ce este Proiectul Jester?
Povestea lui
Jester vă pune la dispoziţie cărţi
pentru copii, planşe de
colorat, bricolat sau de activităţi. Toate materielale sunt in
format PDF.
2. Materialele sunt gratuite?
Desigur. Cărţile pot fi
descărcate
gratuit de pe acest blog fără nici o sumă sau abonament. Proiectul
nostru are în plan şi servicii plătite (cărţi tipărite, CD-uri cu
poveşti sau jocuri interactive, filme de animaţie), însă cărţile
PDF vor rămâne întotdeauna gratuite. Pentru firme vom avea
spaţiu publicitar, atât pe site cât şi în interiorul
cărţilor.
3. Materialele au drepturi de autor?
Sigur că au, însă
autorii au
ales
pentru Dumneavoastră o licenţă care permite folosirea şi
distribuirea lor gratuită. Licenţa poartă numele de Creative
Commons şi permite libera circulaţie a materialelor. Majoritatea
licenţelor existente pe piaţă permit doar folosirea materialelor
(lectura unei cărţi, vizionarea unui film, de regulă contra cost),
însă licenţa noastră permite atât folosirea cât şi
copierea şi punerea la dispoziţie (redistribuirea).
4. Cum obţin o carte din fişierul descărcat?
Folosind o simplă imprimantă de birou şi un capsator. Cărţile noastre
sunt lucrate printr-o tehnologie specială (numită vectorizare) care permite o
imprimare fină a textului şi a ilustraţiilor.
5. Le pot da şi altora?
Desigur, chiar vă recomandăm să faceţi acest lucru.
6. Cu ce vă pot ajuta?
Avem nevoie de ajutorul vostru. Proiectul se va susţine la un moment
dat din publicitate. Pentru acest pas avem nevoie de cât mai
mulţi cititori. Iată şi cum ne puteţi ajuta:
7. Ce sunt Siteurile Partenere?
În afară de distribuţia gratuită puteţi posta materialele noastre
pe siteul sau pe blogul Dumneavoastră. În acest fel puteţi face o
surpriză plăcută vizitatorilor şi puteţi creşte traficul.
Beneficiul siteurilor partenere
Siteurile partenere beneficiază de reclamă gratuită pe siteul
proiectului (vezi secţiunea siteurilor partenere) şi de publictate
gratuită în publicaţiile noastre.
Ce trebuie să fac?
Singura
obligaţie este să publicaţi în loc vizibil linkul către licenţa Creative
Commons şi adresa siteului nostru. Aranjamentul materialelor şi
punerea lor în valoare rămân deciziile Dumneavoastră. Mai
multe amănunte
puteţi afla din broşura
siteurilor
partenere.
8. Sunt firmă, pot să-l folosesc pe Jester?
Dacă sunteţi editură, studio de desen animat sau de înregistrări
poveşti, companie de teatru pentru copii sau orice altă firmă de acest
gen îl puteţi folosi pe Jester cu anumite limitări. Licenţa Creative
Commons reprezintă un contract electronic extins doar asupra
personajelor şi materialelor aflate pe site, care circulă liber
în mediul web. Pentru a-l folosi pe Jester în scopuri
comerciale este necesar un contract de cesiune pentru materiale complet
noi. Proiectul Jester nu
oferă decât contracte de cesiune neexclusivă. Fiecare firmă poate
obţine exclusivitate pe un anumit segment - editură, creaţie artistică,
audio-video (cu excepţia mediului web, care rămâne rezervat
Proiectului) -, însă fără posibilitatea de a produce opere
derivate şi pe un termen limitat (2 ani). Pentru detalii vă rugăm să ne
contactaţi pe adresa redacţiei.
|